Partida dintre România și Ungaria a fost una fără istoric, „vecinele” noastre de la vest au mărșăluit încă din primul minut în fața fetelor lui Tadici. Cu Anita Gorbicz omniprezentă pe teren, imposibil de anihilat, unguroaicele au evoluat dezinvolt și au marcat nestingherite, din aproape toate pozițiile posibile.
Chiar și Gheorghe Tadici a părut mai liniștit decât de obicei, neputând decât să privească cum elevele sale nu au fost decât partenere de antrenament pentru echipa Ungariei. Arbitrajul…impecabil.
Scor final 34-30, iar România va evolua, joi, pentru locurile 5-8.
Marcatoarele echipei României au fost Maier 11 goluri, Neagu 6, Ardean-Elisei 3, Amariei 3, Nechita 3, Meiroșu 2, Brădeanu 1, Stanca 1.
Din echipa Ungariei s-au remarcat Kovacsicz și Ferling, cu câte 7 goluri.
Final de meci. România pierde dezamăgitor în fața Ungariei cu 30 – 34.
Echipa României face numeroase greșeli tehnice.
A început repriza secundă. Marchează Ramona Maier
Jucătoarele lui Tadici se întrec în erori tehnice.
Ramona Maier este cea mai in formă jucătoare româncă, autoare a șase goluri.
Doar jocul pe flancuri funcționează la inceput în echipa României
Tadici, extrem de nervos pe bancă
Galeria românilor e formată din Mihai Covaliu, Răzvan Florea, Dragoș Coman, Florin Bercean, Daniel Brata și din alți sportivi și tehnicieni.
Un suporter român flutură tricolorul chiar în mijlocul galeriei maghiare.
Prezentarea echipei Romaniei, primita cu ostilitate de unguri care scandeaza "ria ria Hungaria".
Tricolorele joacă în echipament roșu, iar antrenorii sunt îmbrăcați in tricouri negre.
Partida e arbitrată de un cuplu ucrainean, Lyudowik – Vakula.
Echipa lui Tadici e susținută de aproximativ 20 de suporteri, majoritatea oficiali ai COSR, în frunte cu Octavian Morariu și de cei aproximativ 10 ziariști români.
Ungurii domină deja fondul sonor al OSC Gymnasium.
Mai mult de 300 de fani maghiari așteaptă să intre în sală.
50 de majorete încălzesc atmosfera pe acorduri latino.
Peste 150 de suporteri ai echipei Anitei Gorbicz asistă la meci, fanii maghiarilor impânzind arena cu steagurile Ungariei.
Cu zece minute înainte de startul partidei, sala este doar pe jumătate plină.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER